Mereu m-am ascuns. Tu îmi cunoști colțul preferat.
Mereu am strâns tot ce orbita în jurul meu
și le-am ascuns, ca-n buzunarul de la piept:
fanteziile, tânjirile și realitățile mele...
Am rămas singuri în casă și pare uriașă doar pentru doi.
Știu, și mie mi-e frica. E liniștea asta ciudată...
Tu ai colțul tău în care nu pășesc,
în care nu știu tot ce ții ascuns.
Îi auzi în camera de zi, cum râd și glumesc...?
Știu că ne-au iubit cândva, dar ne-am luat adio.
Cum de încă le auzim vocile din spatele pereților?
Mai bine îmi spui cum ți-a fost ziua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu