Clișeul #97

Mă simt noiembrie de atâtea luni...
Sunt jucătorul de poker care așteaptă cartea ce-mi va câștiga partida:
Un roman de dragoste și mister,
Care mă va face să-l citesc încet și atent, ca pe un manual complex pentru o viață fericită.
Fiecare pagină este un pas înainte,
Un grad nou, dezvăluit, din acest cerc în care mă învârt...

Clișeul #96

Ia-mă de mână și du-mă
Într-o aventură nebună
Cină în doi, pe lună!

Astronauți

Curgea Loara din ochii ei verzi, 

În timp ce-mi spunea, 

Că și-a găsit o lume

Și s-a cățărat pe ea,

Dar lumea i-a fost un vis

Și dimineața s-a trezit doar ea.

... și totuși suntem astronauți, 

Universul este lumea noastră! 

Cum altfel am ajuns aici?!

Specii de oameni atât de diferiți,

Care în timp s-au contopit,

Într-un melanj mulatru de teatru-n dormitor.

... și totuși, când astronauții hibernează,

Inimile nu mai dor, 

De acest dor de casă,

De sex pe nepusă masă, 

O ultimă țigară pe terasă, 

Omule, mi-e tare dor și nu mă lasă... 

Clișeul #95

Privesc tăcut cum lumina dansează pe butonul de alarmă

Și mă gândesc cât sunt de fericit astăzi. 

Clișeul #94

arată-mi întunericul
pentru că am văzut deja
lumina zâmbetului tău
îți aștept apusul
îmbrățișat de piciorul unui pahar de vin

încleștat de finalul incert al unei drame

care îmi pompează sânge în venele sfinte

arată-mi cine ești

și îți cum pot umple cu oceanul care sunt

pereții de sticlă ai acvariului 

smuls din vinilul cu Pink Floyd

arată-mi-te înaintea

pentru că am visat destul!

Clișeul #93

Sunt din nou arhitectul care proiectează un pod peste marea digitală. 

Deși sunt unite, malurile noastre par atât de departe...

Le voi îmbrățișa precum copacul încleștat în gardul de sârmă! 

Ține-mi hârtia întinsă și privește.

Clișeul #92

Ai ținut vreodată un elastic între degete?

Dar între doi oameni? Între doi timpi, să-i dai drumul,

Elasticul nu se va strânge niciodată la jumătate de drum!

Când n-ați fost niciodată în același timp,

Indiferent de portativ, indiferent de fotografii și indiferent stele,

Elasticul nu simte, și se strânge.

Mi-am ferit mâinile înainte de timp... 

Clișeul #91

Mi-am văzut casa fără mine în ea,
Sălbatică și rece, îmbrățișată florile de apartament ale maică-mii.
Chitarele se îndoiau încet, în colțul camerei, 
Ca frunzele căzute din cuib... și nu se auzea nimic.

Te-am văzut ultima oară fără mine în casa ta,
Sălbatică și rece, îmbrățișată de vântul nopților de vară.

Strig după tine, ca dintr-o cameră în alta,

Și nu se aude nimic...

Auzi? Tu ți-ai făcut un plan pentru viitor?
Ce vrei să faci în continuare?

Auzi? Poți să mă ajuți cu ceva?

Auzi? Tu gândești în universul acesta sau în celelalte?

Auzi?... nu aud nimic!

Clișeul #90

Uneori, lucrurile au nevoie de timp... Fie că este vorba de artă,

Când lași vopseaua să se usuce, Fie că este vorba de muzică,

Când lași liniștea să te asculte. Uneori, iubirea are nevoie de timp... Timp să moară. timp să învie, Timp să-și amintească, timp să uit de tine...

Clișeul #89

Dragostea mea este ca un gust dobândit:
Vei învăța să mă iubești în timp,

Iar eu îți voi scăpa, ca nisipul, printre degete...

Dragostea mea a fost un gust înnăscut,

Dar mi-am ars limba cu votcă înghețată

Și acum suflu în pânzele ce mă poartă departe de toți...

Undeva, sub Ecuator, am găsit templul 

Pe care l-am umplut cu prezența ei...

Oh, tu, zeiță între muritori,

Iartă-mă că la final te-am iubit ca unul dintre ei!

Clișeul #88

Plantează în mine

Semințe care vor inflori în zâmbete, 

ca un cer albastru.

Cliseul #87

 Afara ninge linistit si in casa arde dorinta mea pentru tine,
Ascunsa si tinuta secret, in cearceafuri reci.
Ploua, ploua, babele se oua previziuni si sfaturi acide
pentru viitorul meu incetosat si aventuros.

Ala bala, portocala, si coji de mandarine, 

Se decojeste pielea de pe mine

In incercarea mea de a-ti da la pachet

Acest meniu all inclusive, cu jucarie si nebunie.

Clișeul #86

Uneori mă bucur că în această armură îndoită și reparată, 
pe care o port de câteva războaie încoace,
nu mi se văd reflecțiile, strălucitoare, 
ca și cum aș avea o aură de semizeu.

Mă bucur pentru că o pot da jos atunci când vreau să mă privesc,
și văd cât sunt de norocos și vulnerabil,

cât sunt din cicatrici și cât a mai rămas din copilul

care a plecat acum câțiva ani la razboi.

Pe malul unei ape de argint îmi trag suflul

și îmi cufund chipul în mâinile ei mângâietoare,

până când prinde drag de mine

și încearcă să-mi păstreze suflul doar pentru ea...

Clișeul #85

Poeții cântă despre iubire

De parcă nu i-ar fi rănit vreodată, 

În timp ce dricurile gonesc prin oraș 

Fără frică de moarte...

Clișeul #84

Ne-am întâlnit cu prilejul unei notificări de urgență,

Care anunța că ne apropiem de final,

Că trebuie să facem ceva sau vom muri din cauza acestui virus nenorocit.

Brusc, am realizat amândoi că trăiam din cele mai nepotrivite motive. 

Mărețe ne par scopurile contemporane, atunci când uităm să ne iubim... 

Clișeul #83

Când toate păsările își caută cuibul,

Eu îmi fac curaj să zbor pentru a doua oara

Din acest cămin venin, dintre șerpi uscați și fără frunze. 

Când toate păsările își caută cuibul, 

Eu aștept tăcut luna, cu zgomotele-mi groaznice

Învârtindu-se în jurul capului... 

Păsările au plecat de mult, 

Este noiembrie și-un fulg

Caută prin cuiburi

Căldură, să se topească.

Clișeul #82

Abandonează corabia! 

Căpitanul este nebun, 

Și o îndreptată spre ochiul furtunii,

Posibil singurul punct din care va vedea limpede totul. 

Căpitanul este nebun, 

Caută liniște, departe de cântecul sirenelor. 

Caută sensul tuturor lucrurilor,

Nu Eldorado...

Abandonează corabia,

Sau rămâi, nebună, 

Lângă mine, la cârmă!

Clișeul #81

Am privit în spatele cortinei prea devreme

Și am văzut cum se ucid copiii în fașa propriilor coaste,

Am auzit cum scârțâie mecanismul elvețian,

Și am simțit ce ascund șlagărele în oglinzi. 

M-am pierdut în întuneric și atac umblatori cu lumânări, 

Ca un om al peșterii, strigând:

Nu există lumină!

Clișeul #80

Tot ce am făcut până acum

A fost să te masor

De unde la neunde, 

Cum te întinzi 

Și cum te îndoi, 

În acest spațiu

Dintre noi.

Clișeul #79

mă gândesc la faptul că niciodată nu mă las pe spate
să mă relaxez, să mă odihnesc, 
pentru că n-am cunoscut îndeajuns iubirea
care se presupune că ar fi acolo,
să te prindă și să nu te lase să cazi...

m-am întins în iarbă,
dar încă mă simțeam căzând.
m-am întins sub cer,
dar încă îmi ard aripile.
m-am întins lângă umbra ta,
doar acolo m-am regăsit...