miercuri, 26 februarie 2020

Cât?!

Haine, să-mi acopăr pielea,
Mască, pentru nas și gură,
Ochelari de soare, la ochi, 
Căști în urechi...

Cât să-mi mai mint simțurile 
Că trebuie să rămân în acest oraș? 

sâmbătă, 15 februarie 2020

Clișeul #66

Picură în peșteră.
Stăm înghesuiți în jurul focului
Și depănăm ce-am mai văzut prin ferestre, 
Într-un treacăt aburit...

miercuri, 12 februarie 2020

Clișeul #65

S-a întâmplat să cred cel mai mult
În cele mai neînsemnate lucruri,
De nicăieri, și în cel mai rapid treacăt.
...Și tot m-am trezit trăind o realitate 
Pe care n-aș fi crezut-o vreodată.
Mă tot trezesc din vis
Dar visul nu de termină.
Am visat la noi în cel mai neînsemnat ceas al nopții, 
Și acum stau treaz, pe marginea spiralei fustei unei țigănci, 
Străduindu-mă să cred iar în ceva.

Cometa

Sunt cometa care îți brăzdează acum universul, 
Și mă lovesc de tot în calea mea. Stelele îndepărtate mă privesc tăcut.
Am greșit... 
Mă cotesc, mă întorc, mă tem că ar fi trebuit să rămân doar în trecere. 

Cozi de gheață, cât cozile de la pâine, 
Vreau să-mi miroasă casa-a proaspăt coaptă, 
Până mâine. 

vineri, 24 ianuarie 2020

Inevitabil

Sunt o ceapă,
Sau ceapa mă-tii, cum mi se mai spune...
În spatele tuturor acestor straturi
Care se presupun că ar proteja ceva divin,
Tot se ascunde dulceața care te va face să plângi
Și să blestemi pământul din care am fost scos...
... ceapa mă-tii de țărână de om! 

Sfârșitul

Acesta nu este sfârșitul, 
Oricât de oribil s-ar simți...
Adu-ți aminte de ultimul sfârșit. 
Credeai că acela este sfârșitul,nu?
Acesta nu este sfârșitul.
Aceasta este o lecție-n 13 rânduri de timp,
O casetă stricată, care pentru unii
Cântă aceleași melodii, sfârșit după sfârșit...
Acesta și aceasta, ceilalți, nu sfârșesc, 
Nu se sfâșie, nici nu se sfârtecă în fața unui sfârșit,
Oricât de nesfârșită ar fi 
Acesta nu este un sfârșit.
Sfârșitul sferic care ne așteaptă în sferele noastre aplecate spre un umăr 
Sfârșește în sfârșitul fiecărei zile, văzut de pe blocul
De la sfârșitul anului. 
Acesta nu este sfârșitul!
Este doar o amintire a unui sfârșit...

Sfârrr

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Poate

Mereu mă întrebai de ce nu mai scriu. 
Scriai atât de mult...

Poate... Până să-ți scriu ție. 

Clișeul #64

Stând cu capul în nori
Tot încerc să culeg stropi
Pentru setea mea străină...
Stând cu picioarele în gheață 
Tot sper să prind primăvara 
Pentru fuga mea străină...
Stând cu pieptul într-un țăruș 
Tot mă tem, ca primii oameni, 
Pentru viața mea nouă...


joi, 16 ianuarie 2020

Clișeul #63

Cădem atât de des,
Atât de frumos, 
Încât ne mințim 
Că-n această tragedie
Zburăm înspre zenit... 

luni, 16 decembrie 2019

Clișeul #62

Merg pe străzile în jurul cărora se construiește noul castel.
Mă omogenizează fiecare lovitură în umăr, 
Fiecare om dezmembrat care se împiedică de mine,
Și mă reconstruiesc înaintea lor. 
Toți cerșetorii mă privesc ciudat,
Cu ochii din spatele măștii, 
De parcă au ceva să-mi spună, după muncă.
De ce mă văd vinovat, în ochii lor? 
Tot ce-am făcut vreodată a fost să cerșesc 
Puțină iubire, puțină atenție, înțelegere, timp... 

Femeia care s-a zidit în pereții noului eu
Îmi cântă printre sirene
Mantra schimbării.
Îmi pare rău iubito că te lovesc de toți oamenii de care mă împiedic. 
Încă puțin și ajungem acasă... 

miercuri, 11 decembrie 2019

Clișeul #61

Ochii-mi surpați
Caută ieșirea 
Din acest labirint fluid, 
Tangent la piele, 
Tango atent, 
Permanent,
În brațele tale fluide, 
Iubito!

duminică, 8 decembrie 2019

Clișeul #60

Sunt genul acela de om
Care are cicatrici peste alte cicatrici, 
Răni mici peste răni și mai mici... 
Și totuși nu renunț.

Îmi car instrumentul înghețat în teacă
După fiecare război din mine,
Și în tăcerea unei camere întunecate
Uit totul după ce adorm. 

luni, 2 decembrie 2019

Rost în tot

Împreună cu liniștea înălțimii, tac. 
Noaptea mă găsesc întrebându-mă:
Sunt amnezic? 
Sunt nebun? 
Sunt degeaba? 

Merg în felul meu pe acest hol de muzeu 
Și într-un frig infernal caut toată pictura. 
Marea pictură. 
Marea întrebare. 
Marea fugă. 

Am ales un birou și mi-am așezat toate jucăriile 
În ordinea copilului cocoțat înapoi. 
Înghesuie-ți culcușul acolo,
Adormi în mijlocul fascinației, 
Și privește-o cum se răstoarnă-n vis. 

Trebuie să particip. 
Ar fi cazul să mă urnesc... 
Mă uit în jur, 
Deja pierdut în oglinda din palmă.
Mâinile-mi la ochi, mâinile la urechi, 
Piciorul în gură, talpă în piept! 
Frânează gândul de-a lungul vertebrelor
Ca o carte sfâșiată din cotor. 
Îmi aud clipitul, 
În urma unui timp potrivit. 
Am promis că nu mai scriu, 
Dar am mințit. 

vineri, 19 iulie 2019

Tăcerea

Azi nu am vorbit cu nimeni.
Am fost musca din spatele geamului.
Am cântat ca un greier fără cap pe umeri.
Am fost albina care s-a întors la fruct.
Am construit mușuroiul înainte de inundație.
Am ros cărțile pe care trebuia să le studiez.
Azi...
Aș fi sărit de la etaj, ca o larvă înainte de cocon.

E și mâine o zi.

luni, 17 iunie 2019

Nu voi mai scrie

Nu voi mai scrie.
Niciun perete nu va mai vedea gândurile mele.
Orașul are nevoie de liniște.
Eu am nevoie de liniște, când toate gândurile îmi roiesc în cap,
Ca un cuib de albine a căror regină a fost furată,
Ca un cuib de lilieci care ascultă prea multă muzică rock...

Nu voi mai scrie, pentru că vreau să adorm liniștit,
Pe zgomotul selenar al minții părăsite de toate pericolele la adresa vieții mele.
Nu voi mai scrie aici,
Nu voi mai scrie pe șervețelele de la masă,
Nici pe băncile facultății,
Nici pe nisipul amnezic al mării.
Nu voi mai scrie!

vineri, 18 ianuarie 2019

Clișeul #59

M-am aruncat în nămol
Și am învățat
Că hainele se spală,
Păcatele se spală,
Coaja citricelor se spală...

miercuri, 2 ianuarie 2019

Orașul sună a razboi

Orașul sună a război...
Oameni cu pene de păun înfipte în inimă
Aleargă pe străzi
Și nu văd pe unde merg,
Unde trebuie să ajungă,
Dar mă împing și încearcă să ajungă primii.
Oameni cu pene de păun înfipte în inimă,
Atât de orbi, atât de frumoși,
Fără să aibă vreun indiciu legat de ce se petrece în jur,
Merg drepți, printre explozii.
Zgomotul mă îneacă.
Fumul mă îneacă.
Ochii orbi mă îneacă.
Penele sapă tot mai adânc,
Sapă și după mine,
Dar eu mă ascund în camera mea,
Cu perdelele trase și chipul îngropat sub aripa ei:
O pasăre atât de rară,
Cu aripi pe coaste...

luni, 24 decembrie 2018

Clișeul #58

Am o mare digitală în fereastra mea.
Stau întins în pat și mă inund în frig.
Am marea în mine și e tulbure,
Cu valuri înalte care ucid visurile malurilor.
Odihnească-se în pace, cu sutele, fără mine...

Am... Em... Om...
Încerc să meditez.
Plutind sub cer, culorile mi se scurg în adâncuri.
Încerc orice ar ține în viață peștele,
Orice ar hrăni rechinul...
Este o mare încercare.

Clișeul #57

Muzica îmi cântă mereu în cap
Și mă tot intreb, după fiecare pas,
Dacă acesta este sfârșitul...
Vocea ta îmi cântă mereu în cap
Și mă tot întreb, după fiecare cuvânt,
Dacă acesta este ultimul...
Zgomotul îmi cântă mereu în cap
Și mă tot întreb, și tot eu răspund,
Și nu am dreptate, pentru că pun totul la îndoială,
Inclusiv capul de pe umerii mei, de aripi, smulși...

Clișeul #56

Mă voi târâ în colțul inimii mele
Cu tot cu umeri și spate, cap,
Mâini și picioare,
Până voi fi un punct omogen
Și nu voi mai avea dubii
În ce parte a corpului îmi găsesc cel mai mult din suflet.
Sunt atât de departe.
E doar o altă noapte
În care nu călătoresc spre un loc mai bun.
Sunt atât de departe...
Va fi doar o altă zi
În care mi-aș fi dorit să fost un om mai bun.