Un studiu inutil al privirii mele

erau ochii mei...
cei care nu m-au lăsat să fiu cum sunt.
niciodata nu s-a văzut în ei
ce-aș fi vrut eu să se vadă,
așa că, forțat de împrejurări,
m-am rătăcit împreună cu marea, pe plaje.

ce s-a ales de ei?... niște făclii întunecate.
îmi spun toți cât de profunzi sunt,
că-mi trădează gândul...
da, poate că m-au trădat,
căci singura lumina cu care mai funcționau
era cea mângâiată de tine...

Sarutul

...încă îți caut
cu buzele
tatuajul acela
"sunt a ta pe veci!"...

Fire albe

Scumpă-i înțelepciunea adunată din pierderi.
Și mai scump, e să nu înveți din prima...
Cu ce să compari acest cost?
E atât de bine înmuiat în egoism amar
încât te lasă cu unghiile tocite.
Mare păcat că ne clădim pe astfel de cărămizi...

Suflet de om bun

moale
expus
culori calde
usor de zgariat
dar încă viu

Singuri acasa

Mereu m-am ascuns. Tu îmi cunoști colțul preferat.
Mereu am strâns tot ce orbita în jurul meu
și le-am ascuns, ca-n buzunarul de la piept:
fanteziile, tânjirile și realitățile mele...

Am rămas singuri în casă și pare uriașă doar pentru doi.
Știu, și mie mi-e frica. E liniștea asta ciudată...
Tu ai colțul tău în care nu pășesc,
în care nu știu tot ce ții ascuns.

Îi auzi în camera de zi, cum râd și glumesc...?
Știu că ne-au iubit cândva, dar ne-am luat adio.
Cum de încă le auzim vocile din spatele pereților?
Mai bine îmi spui cum ți-a fost ziua...

Umbre

Urăsc să merg în umbra cuiva,
mai ales în cea a oamenilor de porțelan.
Locul lor nu este printre noi,
ci într-o vitrină, unde pot fi veșnici și falși.
Am auzit că ne vor îndrepta
înspre o prăpastie în care se aruncă toți,
și se sparg în bucăți perfecte.
Eu nu știu să înot, nu știu să zbor
dar măcar visez să fiu liber,
orice ar fi însemnat asta odată.

Mereu m-am ferit de umbre în calea mea,
dar când am întâlnit umbra ta ...

Actor

Mi-e frică să fiu un actor.
Mi-e frică să port masca perfectă,
și tu să te îndrăgostești de ea.
Atunci, nu o voi mai putea da jos,
pentru că zâmbetul tău nu va mai fi același...
Nu voi mai putea respira,
nu voi mai simți soarele pe obraji,
și nici mângâierea ta.
Zâmbetul tău nu va mai fi niciodată același...

Trei zile

... și brusc, muzica s-a oprit.
Cuvintele s-au uscat,
și au înlemnit, ca o coajă, pe pielea mea.
Aspre vorbe am spus ...
Acum îți zgârie palmele care mă mângâie
și picături roșii se adună la picioarele tale.
Îmi spui că nu-i nimic...
Au trecut trei zile,
dar se simt ca anii de rătăcire în deșert.
Ciudat fel de a supraviețui, singur...
În miraje am crezut că aud liniștea, ecoul, rațiunea-mi izgonita...
Astept muzica să înceapa din nou.
De data aceasta, tu alegi piesa!

Vorbe goale

Este strigătul pe care doar eu îl aud
când o văd intrând în cameră.
Îl simt cum mi se scurge prin vene
și mă înfierbântă cu răcoarea dimineților.

Nu am ce si cum să-i spun,
căci ochii nu vor să ma privească
si mâinile-i nu vor să fie mângâiate.
Vrea doar liniște...

Se pare că noaptea asta voi rămâne pe podea,
aruncat, pe undeva, într-un colț de cafenea.

E posibil sa nu stiu sa privesc

Se sfia de ochii mei de parca s-ar fi nascut dezbracata
si ea nu ar fi purtat armuri de catifea cum o fac ceilalti.

Semne

Copila sta pe peron, in frig.
Este muta, dar imi face cu mana...
Tot ce poate spune este "deja imi e dor de tine!".
Surdul pleaca, in frig.
Uitandu-ma inapoi: "Ce spui? Nu te aud!"
Fata nu putea decat sa dea mai furtunos din mana...

Jocuri de noroc

Hai cu mine la cazino!
Vreau sa ne jucam ultimul jeton de inocenta,
eu pe negru si tu pe rosu.
Stiu ca este mult ce iti cer
dar mi-e dor de riscul de a pierde...
Tu mereu ai jucat precaut.
de data asta vreau sa pui totul la mijloc!
si eu o voi face, fara ezitare.

Oare daca vei castiga, ce vei face cu mine?

Coșmarul

Să mă obișnuiesc de tine...
este cel mai mare coșmar al meu!
La fel ca frica de dupa un vis,
mi-e teamă să nu mă lovesc de tine
în diminețile mele oarbe și reci,
cum m-aș lovi de mobila greoaie,
căci știu că nu voi tresări
și atunci tu te vei sfărâma...

Nu esti aici...

e atât de ușor să vorbim când nu eşti aici...
ca o voce din capul meu,
ca o posibilă nebunie,
îmi răspunzi cu şoaptele potrivite ...

Somn

in timp ce capul imi zace greoi pe pieptul tau
si mana imi cade peste formele tale vii
incep sa adorm intr-un final...
ai ramas ultimul meu anestezic

Cel mai enervant lucru este sa gasesti un titlu potrivit

am fost la cumparaturi azi,
acolo unde se duc cei ca mine,
pe langa Universitate...
targul de craciun era inchis de mult,
dar nu aveam nevoie de cadouri,
nici de un ceai care sa-mi incalzeasca coastele.
am venit sa caut ceva demn de cuvinte,
nu am inghetat la un colt, ca un cersetor,
cu o pancarta pe care sa scrie: "PLATESC PENTRU INSPIRATIE !"
ci am plecat pe trotuare,
m-am ciocnit de oameni,
am impins autobuze din drum
si am calcat peste copaci...
dar tot nu gaseam ceva demn de cuvinte.
pe cineva...
nu pot spune ca am cautat o persoana anume
dar am sentimentul ca as fi recunoscut-o imediat.
dracie! metroul asta este mereu plin
in drum spre casa...

Verde!

De n-ai fi fost o floare...
Oh, ce mi-ar fi placut sa ma las incolacit
de o liana salbatica, verde si puternica ! ...

Treburi de-ale inimii

Sunt zile în care cusăturile nu se mai rup încet
Şi îmi scapă inima din piept
Şi începe să danseze fără mine,.
Nu mai țin minte când m-am operat,
Ci doar că fusesem orb şi sfărâmat
Şi nu mai aşteptam ziua de mâine.
Ştiu doar că am un arcuş de vioară
pe care ea mi l-a lăsat ascuns în cămară,
singurul lucru care printre rupturi se mai strecoară...

Ultimul zambet

nu este cine stie ce sa traiesti
in orasul cenusiu,
fara soare ramas pe cer...
toti se indreapta spre case.
aproape au scapat de ziua asta.
si eu, cu ei ... caut sa scap,
dar eu merg pe jos.
pas cu pas, ma indepartez
de dorinte, nevoi, prieteni si de ochi greoi.
si totusi, nu este cine stie ce
sa scoti limba unei straine
speriata de contact vizual,
ascunsa sub un fular,
in masina prinsa de traficul infernal.
poate ca am avut noroc...
mi-a daruit
singurul zambet
al zilei ...

Ecou

Într-o zi, sufletul mi-a spus:
Este întuneric, liniște, pustiu.
Nu vreau să mai locuiesc aici.
Este regret, amar, țesut neviu.
Mereu simt că ești pe cale să pici...

Și ce să fac, suflete ?
Ascunde-mă sub tălpi
și lasă-mă să cutreier pământul!
Strânge-mă în pumn
și hai să mângâiem marea și vântul!

Sunt captiv între betoane, nu putem, suflete...
Atunci așează-mă în urechi
și hrănește-mă cu cântec, să nu mor,
sau toarnă-mă-n polei pe buze,
să așteptăm sărutul care va da sens zilelor.