Ma vreau inapoi ...

mă vreau înapoi ... din brațele tale,
doar să te mai cunosc încă o dată
să pot face din nou aceeași greșeală,
zâmbind.
... și doar ecouri să se audă,
într-o sală de concert goală,
când tu veneai să mă vezi, până-n zori,
când mâinile-mi sângerau pe chitară,
iar vocea-mi tremura între pereți
și se stingea în tandem cu luna.
cămașa mea pătată cu vin ,
încercai să mi-o ștergi, cu buzele,
doar să te pătezi alături de mine...

Vineri, 13

Soare palid de pe cerul nopții,
cufundat în mare de atâtea ori...
luminează-mi întunecat sorții,
să pot vedea din nou, mai clar!

Amar ce-l vărs pe gât, răbdător,
doar să-mi mai cunosc din fericire,
cum de mă-mbeți ca pe un copil,
ca o piesă pentru vioară, ca o primă iubire?

Omul

Cum poți să fii totul,
când eu tremur ca un copil
iar nori de furtună se adună
în urma mea?

Cum pot să fiu un nimic,
mărșăluind în spatele vieții,
rămas pe un trotuar ud,
să aștept trecutul?

Cum pot ...? Cum poți ...?
Ce va urma?
nu presimt...

Te vad. Ma vezi.

Vreau un alt ochi,
să te priveasca mereu,
să-ți fie demonul păzitor.
Vrei și tu un alt ochi,
să-l pui pe obrazul meu,
să-mi vegheze somnul rătăcitor.

Cei doi ochi
nu vor avea habar unul de celălalt,
dar fără greșeală,
vor vedea lumea la fel.

Lumile de pe alei

Merg pe lângă atâtea lumi
dar niciuna nu este a mea...
Fiecare aparține altcuiva,
unui necunoscut norocos.

Lumile respective au o viață,
una scurtă și întortochiată,
și caută, la fel ca ceilalți să
aibă o lume pentru ultima dată.

Pe alei le găsești împrăștiate,
plutind peste asfaltul sclipitor,
sau pe-o bancă, așezate,
cuprinse și ele, de lumea lor.

De-ai sti...

Oh, de-ai ști să fii frumoasă,
să-mi zâmbești cu ochi și linii,
să pășești prin camera-mi murdară
de s-ar înfioara și heruvimii...

De-ai ști cum îmi curgi prin vene
și unde urechile-mi caută ritmul tău,
cum vocea ta îmi naște albe pene,
pe când tăcerea-i dulce călău...

De-ai ști că și acum m-ai avea
fără să irosim vrun alt păcat,
și că ofrandă ți-aș da noaptea
și luna de pe cerul dezbrăcat.

Doar de-ar ști să fie frumoasă
și această lume în care te-am aflat
și de-ai putea, inima-mi pietroasă
să o aduni de unde s-a sfărâmat...

Pe mal

Muribundul își sărută,
înainte să se înece,
ultima bula de aer...
La fel se încleștase și Ea
în brațele mele.

Tremurânzi, stăteam pe mal,
eu, zgâriat în talpa stângă.
Priveam și căutam să înțelegem,
să dam sens valurilor
căci mereu se întorceau...

Daltonistul melancolic

Totul era albastru!
Și albul și negrul,
rosul și verdele.
Totul este albastru...
Mă întrebi cum?
Doar eu îl văd,
doar ochii mei știu
cum să-l transforme:
negrul în albastru,
albul în albastru,
și roșul și verdele.

Va fi tot albastru,
când doar Ea a rămas... totul?

Noaptea

Eu trăiesc
doar mergând prin ploaie
și fără să mă ud, aud,
cum cresc în noapte.
Simt cum mă despic,
dar nu mă pierd,
mă adun, nebun,
sperând că mâine voi găsi
al turnului scrum.
În urechi străine
bate vântul de ieri,
dar nu îngheț și tot aștept
liniștea, încă sper...
Deși nu mai trăiesc, nu mai aud,
nu sper, nu simt,
pot spune acum
că-n nopti de fum
sunt pe-al zeilor drum.

Joc de lumini

Alb-negrul a prins culoare,
sepie verzuie, fără contrast.
Lumină care pulsezi nefast
de ce îmi eşti tu soare?

Din umbre încă împletesc
lungi fire de lumină oarbă
pentru jocul de lumini - slujbă
pe care ochii nu-o deslușesc.

Visele

În părul răvăşit i-am ascuns
tot ce am visat,
dinspre frunte
înspre gâtu-i încă nesărutat.

Unde-mi sunt visele ?

Dar vântul
fură fără frică
tot ce-am fost eu,
tot ce-am fi fost noi...

Unde-mi sunt visele ?

Auzi, visule ?! ... Unde-mi esti ?

In casa fara oglinzi

În casa fără oglinzi m-am născut,
astfel am putut să adorm fără să mă fi văzut,
fără să mă conturez în neînţelese umbre,
treaz doar în vis, străin de realităţi sumbre.

În casa fără oglinzi am ascultat în amuţire
cum varul prinde glas, înecat şi subţire,
am văzut cum printre cărămizi se strecura
şoaptă de lumină grea, scursă pe sub podea.

În casa fără oglinzi continui să trăiesc,
blestemat, fără vreo şansă să mă privesc,
dar am tot sperat că-ntr-o bună zi
lângă reflecţia mea tu o să fii...

Tot

Te strecori pe sub piele şi nu laşi prizonieri.
Sfâşii sori care au ars zilele şi-au luminat noptea
pe spatele meu, crestături ale luptei de ieri.
Amară-i plăcerea când începi a mă devora!


Totuşi nu e destul! ... mai ai mult de consumat...
Înghite-mi şi golurile, vidul, întunericul !
Aruncă-mă afară din inima peste care m-am încoronat,
să rămân nomad, doar eu şi gândul...

Dar tu înca nu te-ai săturat ... vrei tot.

N-ai fi tu

N-ai fi tu ... fără colții tăi albi,
fără ochii scăldați în mare.
N-ai fi tu ... fără liniile tale subțiri,
cu umbre timide și anemice.
N-ai fi tu ... fără vocea care-ți cade de pe buze
și se întinde spre urechea mea.
N-ai fi tu ... fără mine, fără tot ce am creat,
fără trecut, fără prezent și fără ce-ar mai fi urmat.

Oh ... de n-ai mai fi tu încă o zi,

nici eu n-aș mai fi ! 

Doar eu

Eu sunt,
în cuvânt, în al tău gând,
dar tu nu ești ...
în cuvânt, în 'te iubesc',
... dar eu sunt.

Tu nu vezi,
în fum, în al tău orizont,
dar eu văd,
în al tău fum, în al tău trup,
și aleg să rămân.

Hei, tu

Hei, tu!
Îți recunosc glasul,
din deșert, prin vântul șuierător.

Hei, tu!
Îți recunosc pasul,
dintr-o mare de oameni pustii.

Hei, tu!
Îți recunosc părul,
dintre raze-n culori de frunze tomnatice.

Hei, tu!
Îți recunosc unduirea trupului,
prin camașa larga ce-ți mângâie pielea.

Hei, tu !
Îți recunosc ochii timizi,
prin genele străine de sărutări.

Hei, tu !
Îți recunosc chipul,
printre palmele în spatele cărora îl ascunzi.

Hei, tu !
... mă mai recunoști ?

Vreau

Vreau să respir din nou!
Pe sub apă, pe sub soare,
printre firele de iarbă,
din nou, la pieptul tău.

Oh, vreau să văd iar
chipul tău prin întuneric
și cum mările le-ai cuprins,
și pe mine, în irisul crepuscular.

Vreau să te simt din nou,
cu spiritul să te cuprind.
Da, te vreau acum
căci deja îmi este dor !

Pasari

Caut nebun în adâncrile cuvintelor
ca să-ți scriu pe-o foaie
dar lovesc cu picături de ploaie
din văzduhul ochilor.

---

Prin porumbei înorați de seară,
încleștată-n gheare am trimis,
departe, -nspre soare stins,
scrisoarea mea, comoară.

Dar nu te-au găsit pe terasă
în balansoarul tău verde,
și ne-mi venind a crede,
i-am trimis înapoi spre casă.

---

Am mai trecut o ultima dată
pe lângă casa ta de ceară,
stingher pe-a vântului scară,
te-am găsit așteptându-mă la poartă.

Oare?

Oare am făcut-o vreodată fericită?
Nu doar să-și vadă fericirea ca-n oglindă,
în ochii mei, ci să fie rodul iubirii mele?

Oare zâmbetul îi era cald și mai sincer
decât sforțarea chipului ... și mângâind încet
obrajii prăfuiți de comete, i-am topit?

Oare i-am dat ritm inimii de piatră
să scrâșnească din nou ca prima dată,
să devină casă pentru mine-n etern?

Oare mi-a păstrat un loc aparte într-un ceas,
când doar câteva secunde să mai fi rămas
pân' la-nceput de zi și-un sfârșit de noapte?

... Oare va întreba de mine dacă n-aș mai fi ?
Oh, oare?

Karma

Ochi pentru ochi,
mână pentru mână.
Am aprins sori,
m-ai ucis, lună.

Din abis să te apleci
și destinu-mi adu-l.
Printre coaste să treci,
sufletu-mi, înlănțuindu-l.